Compoziție
Jupiter are probabil un "miez" de material solid în cantitate de 10 până la 15 mase Pământene.
Deasupra acestui miez se găsește partea principală a planetei formată din hidrogen metalic lichid. Această formă exotică a acestui element atât de comun se găsește doar la presiuni ce depășesc 4 milioane bari, cum este cazul în interiorul lui Jupiter (și Saturn). Hidrogenul metalic lichid e format din electroni și protoni ionizați (ca în interiorul Soarelui dar la o temperatură mult mai mică). La temperatura și presiunea din interiorul lui Jupiter hidrogenul este un [lichid]], și nu un gaz. Este un conducător electric și sursa câmpului magnetic a lui Jupiter. Acest strat conține probabil ceva heliu și unele urme de "ghețuri". Stratul de la suprafață e compus în principal din hidrogen molecular obișnuit și heliu ce e lichid în interior și gazos la exterior. Atmosfera care o vedem noi este doar partea superioară a acestui strat adânc. Apa, dioxidul de carbon, metanul precum și alte molecule simple sunt de asemenea prezente în cantități mici.
Jupiter este în jur de 86% hidrogen și 14% heliu (după numărul de atomi, cca 75/25% după masă) cu urme de metan, apă, amoniac și "piatră". Asta este foarte aproape de compoziția primordială din Solar Nebula din care s-a format întregul sistem solar. Saturn are o compoziție similară, iar Uranus și Neptun au mult mai puțin hidrogen și heliu.
Marea Pată Roșie
Marea Pată Roșie (GRS) a fost observată prima oară, de către telescoapele terestre, cu mai mult de 300 de ani în urmă (descoperirea ei e atribuită lui Cassini, sau Robert Hooke în secolul al XVII-lea). Este un oval de aproximativ 12000 pe 25000 km, destul de mare să cuprindă trei Pământuri. Alte pete mai mici dar similare sunt cunoscute de decenii. Obervațiile în infraroșu și direcția de rotație indică faptul că este o regiune de înaltă presiune ai cărei nori superiori sunt mult mai înalți și mai reci decât zonele înconjurătoare. Structuri similare au fost observate pe Saturn și Neptun. Nu se știe modul în care asemenea structuri rezistă așa de mult timp.
Jupiter și celelalte planete gazoase prezintă vânturi de mari viteze în benzi largi de latitudine. Vânturile suflă în direcții opuse în două benzi adiacente. Diferențele mici de temperatură sau de compoziție chimică sunt responsabile pentru colorarea diferită a benzilor, aspect ce domină imaginea planetei. Cele de culoare deschisă sunt numite zone; iar cele de culoare închisă sunt numite centuri. Benzile au fost cunoscute de ceva timp pe Jupiter, dar vortex-urile complexe din regiunile de graniță între două benzi au fost pentru prima dată observate de Voyager. Datele de la Galileo indică faptul că vânturile au o viteză mai mare decât s-a crezut anterior (mai mari de 400 mph) și sunt prezente în adâncimea planetei cel puțin până unde a putut ajunge sonda; ar putea să fie extinse până la mii de kilometri în interiorul planetei. Atmosfera lui Jupiter este de asemenea foarte turbulentă. Aceasta indică faptul ca vânturile sunt conduse, în mare parte, de căldura internă a planetei și nu de cea provenită de la Soare, cum este cazul Pământului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu