luni, 11 iunie 2012

Tehnologia 3D





Un afișor 3D este un dispozitiv de afișare capabil de a reda și transmite privitorului imagini tridimensionale . Principiile optice ale autostereoscopiei cu vizionare multiplă sunt cunoscute de mai bine de un secol.[1] Afișoare practice cu înaltă rezoluție au devenit disponibile la prețuri mult mai mici. Ca urmare, comercializarea afișoarelor 3D pentru divertisment primește fonduri crescânde. Începând din 2010 au apărut pe piață, în mod masiv, și televizoarele 3D.

Tipuri de afișoare 3D

Stereoscopic

Bazată pe principiile vederii stereoscopice, descrise de Sir Charles Wheatstone în anii 1830, tehnologia stereoscopică folosește un dispozitiv separat, pentru fiecare persoană care vizualizează scena, care furnizează imagini diferite ochilor stâng și drept ai persoanei. Exemple ale acestei tehnologii includ anaglifele și ochelarii polarizați. Tehnologiile stereoscopice în general implică ochelari speciali.

Autostereoscopic



O dezvoltare evoluționară a stereoscopiei, tehnologiile de afișare autostereoscopice folosesc șiretlicuri optice la afișor, mai degrabă decât obiecte purtate de utilizator, pentru a se asigura că fiecare ochi vede imaginea potrivită. În general acestea permit utilizatorului o oarecare deplasare a capului fără a perturba iluzia adâncimii. Afișoarele automultiscopice includ pixeli dependenți de vizionare cu intensități și culori diferite bazate pe unghiul vizual; aceasta înseamnă că un număr de vizualizări diferite ale aceleiași scene pot fi văzute prin deplasarea orizontală în jurul afișorului. În majoritatea afișoarelor automultiscopice schimbarea unghiului de vedere este acompaniată de o destrămare a iluziei adâncimii, dar există și unele afișoare care pot menține iluzia pe măsură ce unghiul se schimbă. Multe companii și consumatori încep să folosească termenul abreviat, Auto 3D, atunci când se referă la afișoarele 3D care nu necesită folosirea ochelarilor pentru vizualizarea efectului 3D. Această categorie de tehnologie de afișare include autostereogramele.

Holografie generată de calculator

Holograma este un artefact familiar al sfârșitului secolului 20, și cercetarea în domeniul afișoarelor holografice a produs dispozitive care sunt capabile să creeze un câmp de lumină identic cu acela care ar fi emanat de scena originală, cu paralaxe orizontale și verticale deopotrivă peste o gamă mare de unghiuri vizuale. Efectul este similar cu cel al privirii printr-o fereastră la scena care este reprodusă; aceasta ar putea face din HGC cea mai convingătoare dintre tehnologiile de afișare 3D, dar ca și acum numărul mare de calcule necesare pentru a genera o hologramă detaliată a împiedicat în mare măsură aplicația sa în afara laboratorului. Unele companii produc totuși echipament comercial de generare a imaginilor holografice.

Afișoare volumetrice

Adițional, există afișoare volumetrice, unde un anumit mecanism fizic este folosit pentru a afișa puncte de lumină în cadrul unui volum. Asemenea afișoare folosesc voxeli în loc de pixeli. Afișoarele volumetrice includ afișoarele multiplanare, care au plane de afișare multiple suprapuse, și afișoarele cu panou rotativ, unde un panou rotativ baleiază un volum.

Alte tehnologii au fost dezvoltate să proiecteze puncte de lumină în aer deasupra unui dispozitiv. Un laser infraroșu este focalizat pe destinația în spațiu, generând o mică bulă de plasmă care emite energie vizibilă. În 2008, experimentele permit numai o rată de 100 de puncte pe secundă. Una dintre problemele care se pun cu acest sistem de afișare este folosirea tehnologiilor care ar putea fi dăunătoare ochiului uman.

Probleme

În cazul fiecăreia dintre aceste tehnologii de afișare există restricții, referitoare ori la locul privitorului, ori la echipamentul ancombrant sau neplăcut, ori la costurile ridicate. Depășirea celui din urmă impediment este probabil sarcina cheie pentru noul sector al generării de imagini 3D. Crearea imaginilor 3D fără artefacte este dificilă. Fotografii, videografii și profesioniștii din industria difuzării și cinematografiei nu sunt familiarizați cu montajul complex necesar la înregistrarea imaginilor 3D. Încă nu există îndrumări sau standarde pentru parametrii multicamerelor, nici penteru plasare sau procesare post-producție, așa cum există demult pentru televiziunea convențională, 2D.



Nikola Tesla


Tesla, Nikola








Un caz aparte, iesit din comun, este cel al lui Nikola Tesla, care cu genialele sale inventii constituie un subiect adeseori neinteles sau chiar “uitat” al stiintei actuale. Totusi trebuie sa recunoastem ca unele dintre nenumaratele sale descoperiri sunt folosite pe scara larga in zilele noastre, dar altele au fost “pierdute” sau “uitate”.

Interesant este faptul ca, daca avem curiozitatea sa ne uitam intr-o enciclopedie tehnica cu pretentii universitare, in dreptul numelui sau vom gasi scrise doar cateva randuri, cand de fapt bobina Tesla - cea mai spectaculoasa inventie a sa, este prezentata ca un fel de “transformator”, fara a i se arata principiul de functionare sau uimitoarele sale posibilitati.

 Genialul savant s-a nascut in 10 iunie 1856, in orasul Smiljan din provincia Lica (Serbia). A dus o viata fascinanta, fiind de trei ori declarat de catre medici bolnav fara scapare, dar si-a revenit de fiecare data, dand dovada de o uluitoare vitalitate, astfel ca prietenii relatau ca la varsta de 60 de ani era mai tanar ca niciodata. Inca de mic, Tesla a avut ceea ce in zilele noastre se cheama “perceptii extrasenzoriale”. Acestea constau in aparitia unor imagini adesea insotite de puternice strafulgerari de lumina, care perturbau vederea obiectelor reale si se amestecau astfel in gandurile si in actiunile sale. Erau imagini de lucruri si diferite scene pe care nu le vazuse niciodata si nici nu si le imaginase vreodata.



In plus, era aceea ca, atunci cand i se spunea un cuvant oarecare, imaginea obiectului desemnat de cuvantul respectiv aparea atat de vie in fata ochilor sai, incat uneori era incapabil sa discearna daca ceea ce vedea era tangibil sau nu. Astfel de imagini apareau spontan in campul sau vizual si persistau in ciuda eforturilor sale de a le alunga. Uneori ramaneau fixe in spatiu chiar daca le “strabatea” cu mana.

Urmarind sa controleze toate aceste aparitii stanjenitoare, Tesla si-a dezvoltat capacitatea de proiectie astrala, pana cand cea mai mare placere a sa devenise aceea de a realiza astfel de incursiuni, facandu-si noi prieteni, vazand locuri si tari necunoscute din lumi paralele. Tesla s-a preocupat in mod constant de aceste perceptii pana la varsta de 17 ani, cand a inceput sa se gandeasca in mod serios la unele inventii bazate pe informatii din lumile inefabile pe care le parcurgea.

Spre marea sa bucurie, a descoperit ca poate vizualiza mental ceea ce doreste, cu o foarte mare usurinta. Foarte interesant, nu avea nevoie de modele, de desene, sau de experimente.



Modul in care si-a realizat inventiile de-a lungul intregii sale vieti a fost urmatorul: pornind de la ideea respectiva, el o cristaliza in minte cu ajutorul imaginatiei sale creatoare. Dupa aceea facea tot felul de adaptari si imbunatatiri ale respectivului dispozitiv, il “punea in functiune” tot in minte si experimenta astfel pana cand totul functiona fara cusur. In final, realiza practic aparatul, care, in mod invariabil, functiona asa cum prevazuse el, iar experimentele decurgeau asa cum si le planificase.

Savantul, inzestrat cu perceptii extrasenzoriale, a reusit sa inventeze diferite motoare si generatoare electrice, sistem de transmitere a energiei electrice, sisteme de iluminare artificiala, dispozitive pentru controlul curentilor electrici de foarte inalta frecventa, unele dispozitive in domeniul radiotehnicii, diferite turbine etc.

De asemenea, a publicat articole despre rezultatele obtinute de el in domeniul studierii razelor X, despre oscilatorul Tesla, despre curentii de inalta frecventa, despre diferite aparate electrice, despre descarcarile electrice in tuburi vidate si despre telefotografie. Mai mult, unele articole expun opiniile sale cui privire la viitorul electricitatii si la unele probleme de mare interes pentru umanitate.



Astfel, N. Tesla ramane genial pentru posteritate prin bobina Tesla, cea mai importanta si cea mai spectaculoasa inventie a sa, dar care este, din pacate, cel mai bine pastrat secret al tehnicii tensiunilor inalte. Inventata in 1891, bobina Tesla este un transformator special, care se alimenteaza de la retea sau de la baterii si care ridica tensiunea pana la sute de mii de volti si chiar mai mult, obtinandu-se curent de inalta frecventa. Curiozitatea inventiei consta insa in faptul ca aici nu este vorba de o crestere a tensiunii pe seama scaderii amperajului cum se intampla la orice transformator banal, ci de un real castig de putere a carui cheie este rezonanta cu energiile subtile ale naturii.

Prin analogie cu un leagan, rezulta ca lungimea lanturilor leaganului determina frecventa cu care acesta va oscila. Deci leaganul, comparativ, este secundarul bobinei Tesla, iar cel care impinge leaganul este primarul acestei bobine. Daca, impingand leaganul, suntem in contratimp cu impulsul existent, si leaganul va oscila din ce in ce mai incet. Dar daca suntem sincronizati, impulsurile pe care le dam survenind exact la sfarsitul unui ciclu, acestea vor folosi din plin momentul oportun, astfel ca amplitudinea oscilatiilor leaganului va fi din ce in ce mai mare. Intr-o astfel de situatie se spune ca s-a stabilit rezonanta.

In cazul bobinei Tesla, secretul este sa aducem primarul intr-o stare in care impulsul ce provine de la el sa actioneze exact la momentul potrivit, astfel incat sa se stabileasca rezonanta. In astfel de conditii, oscilatiile pot fi facute sa atinga valori uluitoare. Deci, in cazul unei functionari ideale, primarul impulsioneaza secundarul la momentul oportun in fiecare ciclu. In aceasta ideala stare de rezonanta, castigul de putere este gigantic, iar bobina Tesla poate fi folosita pentru iluminatul artificial, pentru dezafectarea apei, ca transformator radio, ca transformator de energie electrica, precum si in domeniul comunicatiilor globale, in electroterapia cu curenti de inalta frecventa, pentru a genera razele X sau ca generator de ozon pentru dezinfectare.



Senzational este faptul ca N. Tesla a brevetat o multime de aparate electrice care nu sunt alimentate cu energie electrica prin fire, ceea ce ne face sa credem ca in momentul in care viziunea lui va fi implinita, nu vor mai fi necesari combustibili fosili si centrale atomoelectrice, iar energia electrica necesara oamenilor va putea fi obtinuta utilizandu-se generatoare bazate pe principiile sintetizate de Nikola Tesla.


Tunele imaginare


TUNELE IMAGINARE

PRIN PAMANT



    Intalnita sub forma de problema sau sub forma de “curiozitate”  in fizica distractiva , tunelul ce strabate Pamantul prin care cad corpuri de la suprafata

Acestuia ofera cititorului nu numai destindere si amuzament , dar si interesante consideratii de ordi stiintific. Astfel , imaginandu-ne ca un corp de masa m cade de la suprafata Pamantului prin centrul acestuia , se pune problema determinarii legii miscarii acestui corp , cat si a caracteristicelor

miscarii.



 Daca notam cu Mp - masa Pamantului , evident m << Mp.

Pentru a gasi ecuatia miscarii corpului de masa m presupunem ca la un moment dat corpul se afla la distanta r < Rp de centrul O al Pamantului

( Rp – raza Pamantului ). Corpul va interactiona gravitational numai cu portiunea de masa  M a Pamantului avand raza r . Prsupunand Pamantul sferic si de densitate constanta , forta ce actioneaza asupra corpului de masa m are valoarea :

                                                           

F(r) = -gmM /                      (1)

Dar :

 

M / Mp = (r / Rp ) ³   =>  M = Mp (r / Rp ) ³ .                    (2)



Inlocuind cea de-a doua relatie in prima se obtine :



F(r) = -gmMpr / Rp³ = -Kr    (3)         



in care prin g s-a notat constanta atractiei universale , iar prin





k = gmMp / Rp³     (4)                                   



o constanta de proportionalitate.



    Din expresia fortei rezulta ca asupra corpului de masa m actioneaza o forta de tip elastic si care imprima deci acestuia o miscare oscilatorie avand pulsatia :

            

                                          1           1          1

w = ( k / m )  = ( gMp / Rp ³ )     = ( go / Rp )   ,     (5)        



in care go = gMp / Rp ² reprezinta acceleratia gravitationala la suprafata Pamantului .

Perioada acestei miscari rezulta a fi :

                                                                        1

T = 2p / w = 2p ( Rp  / go )   .  (6)                      

                      

                                                                                               6

Inlocuind in relatia perioadei  Rp = 6370 km = 6,37 * 10 m si

go = 9,81 m / s² ,  rezulta T = 5 * 10³ s = 84,3 min .

    Ecuatia miscarii oscilatorii armonice este de forma :



y = rmax sin (wt + j ) .   (7)



Cum la t = 0 , rmax = Rp (corpul cade de la suprafata Pamantului ) , rezulta ca sin j = 1 => j = p / 2 si deci

                                                  1                                              1

y = Rp  sin [ t ( go / Rp ) + p / 2 ] = Rp cos [ t ( go / Rp ) ] .  (8)





 Ca urmare viteza si acceleratia corpului de masa m sunt :



u = wrmax cos ( wt + j )   (9)

a = - w² rmax sin ( wt + j )   (10)



Avand in vedere miscarea oscilatorie si ecuatia miscarii , acceleratia si viteza corpului capata forma :

            

                                     1             1

u = - ( go*Rp )   sin [ t ( go / Rp )  ] ;  umax = ( go*Rp ) .  (11)



      1

a = - go  cos [ t ( go / Rp )  ] ;  amax = go .   (12)



Din prima relatie se constata ca viteza maxima a corpului reprezinta prima viteza cosmica ( viteza unui satelit artificial pe o orbita situata in imediata vecinatate a suprafetei Pamantului ) .



                                                               1

u = u1 = ( go*Rp )   = 7,9 km / s .



Aceasta viteza este atinsa atunci cand corpul trece prin centrul Pamantului

si , dupa cum se stie , ea reprezinta o valoare caracteristica a campului gravitational al planetei noastre .

    Cititorul poate constata usor ca aceasta valoare a vitezei se poate obtine usor prin considerente de ordin energetic , aplicand legea conservarii energiei corpului scrisa pentru centrul Pamantului .

Din relatia acceleratiei corpului rezulta ca ea este maxima la suprafata Pamantului .

    Asadar corpul lasat sa cada prin acest tunel ajunge la celalalt capat in aproximativ 42 minute fara nici un consum de energie ( daca neglijam frecarile ) si revine in acelasi punct dupa aproximativ 48 minute care reprezinta perioada miscarii oscilatorii a corpului .

    Aceeasi perioada o are si satelitul artificial al Pamantului ce se misca pe o traiectorie circulara in imediata vecinatate a acestuia ( teoretic la suprafata Pamantului , h = 0 ) .

    In fond , miscarea corpului de masa m in tunelul imaginar care trece prin centrul Pamantului poate fi descrisa ca proiectia pe diametrul AB (prima

figura ) a miscarii circulare a unui satelit artficial in jurul Pamantului , in imediata vecinatate a suprafetei acestuia , asa cum se studiaza de regula , elementar miscarea oscilatorie armonica . Este de consemnat apoi faptul ca aceeasi perioada ( T = 84,3 minute ) o are si un pendul gravitational cu lugimea l = Rp care ar oscila la suprafata Pamantului . De asemenea este interesant si faptul ca pentru o lungime a pendulului , L care ar tinde la infinit perioada este aceeasi .

    In sfarsit , daca tunelul care traverseaza Pamantul ar fi imaginat pe directia unei corzi ( nu a unui diametru ) al Pamantului , corpul de masa m va aveaaceeasi miscare oscilatorie armonica cu perioada T = 84,3 min , cu deosebirea ca de aceasta data ecuatiile miscarii devin :



                                     1

y = | Rp cos a | cos [ t ( go / Rp ) ] .   (13)



                        1                  1

u = - | ( go*Rp )  cos a | sin [ t ( go / Rp ) ] .   (14)



                                      1

a = - | go  cos a | cos [ t ( go / Rp ) ]  ,   (15)



in care prin a s-a notat unghiul pe care il face coarda cu diametrul AB .

    Toate rationamentele facute au suportul unor “ tunele imaginare “ ce s-ar face prin Pamant .

     Tehnic si tehnologic  asemenea tunele , prin care s-ar putea valorifica energia gravitationala a planetei pe care traim , nu sunt deocamdata posibile  Desigur ca intr-un viitor previzibil cercetarile care se fac astazi vor pune in valoare noi cai de utilizare a energiei gravitationale printre care , de ce nu , si aceasta cale care pentru momentul de fata reprezinta doar un joc de inteligenta .




























Telefonul




                                                            Telefonul


Inventat în martie 1876 de Alexander Graham Bell , telefonul e una dintre cele folosite  servicii de telecomunicaţie din lume. Deşi au avut loc îmbunătăţiri semnificative în felul în care sunt transmise mesajele pe distanţe mar, operatiunea de bază s-a schimbat doar puţin în cursul secolelelor.

         Un telefon este compus dintr-un emiţător, un receptor şi un disc sau un mecanism dotat cu butoane pentru formarea numerelor. Emiţătorul transformă sunetul într-un curent electric fluctuant, pe când receptorul retransformă acel curent în sunet. Telefonul poate funcţiona datorită deplasării sunetului prin aer sub formă de unde. Cuvintele sunt  transportate de ele prin aerul mişcat de corzile vocale. Aceste unde sonore exercită o forţă destul de mare pentru a îndoi uşor a folie subţire de metal. Diafragma de metal revine la poziţia iniţială după trecerea sunetului. Astfel, ea vibrează după modelul undelor de sunet. Un emiţător e format dintr-o asemenea diafragmă mică de metal ce acoperă o cămăruţă cu granule de carbon. Un curent electric trece constant prin ea şi prin carbon.

          Când granulele sunt strâns lipite, ele permit unei cantităţi mai mare de curent electric să treacă decât dacă sunt mai răsfirate. Când un val de unde sonore presează pe diafragmă, ea comprimă carbonul şi foarte mult curent îşi face loc. Apoi, când folia metalică revine în poziţia iniţială, curentul revine şi el la normal. Astfel, intensitatea lui depinde de undele provocate de voce, variaţiile reprezentând replica electrică a vorbirii.

           Acest curent electric fluctuant se deplasează către receptorul telefonului. Înăuntrul părţii sale superioare este o sonerie între un magnet permanent şi o bobină. Ataşată de sonerie e o diafragmă de plastic. Când variaţiile curentului trec prin bobină, devine un electromagnet. Variaţia atracţiei magnetului asupra soneriei determină diafragma să vibreze, transmiţând unde sonore auzite ca voci umane.

             A treia parte din care e alcătuit telefonul este discul sau mecanismul dotat cu butoane care permite utilizatorilor să comunice aparatului şi centralei unde doresc să apeleze. Formarea se efectuează prin transmiterea unei serii de pulsaţii centralei. De exemplu, pentru cifra 9, curentul e întrerupt de nouă ori, pentru 8 de opt ori etc.

             Când este format un număr, pulsaţiile se deplasează prin cabluri de cupru ce leagă aparatul de o centrală telefonică locală. Acolo, aceste coduri sunt descifrate şi legătura este făcută cu linia telefonică dorită.

              Există mai multe tipuri de centrale telefonice: cea mai veche, acum aproape total înlocuită, e cea electromagnetică cu bare transversale, în cadrul căreia un strat de bare transversale, conductoare de curent, e aşezat orizontal şi separat cu câteva miimi de inch de un strat similar, aşezat vertical. Electromagneţii declanşaţi de impulsurile codificate mişcă bara potrivită, creând un circuit între conexiunile emise şi primite.

               Un alt tip, mult mai comun, e centrala electonică, care nu conţine părţi mobile, ci panouri cu circuite complexe, conexiunile fiind stabilite de tranzistori a căror rezistenţă e schimbată de impulsurile primite.

                Cel mai modern model de centrală este cea digitală. Semnalele primite de la un post telefonic sunt întâi transformate în modele digitale de pulsaţii. Acestea sunt trimise în ceea ce e, în esenţă, un imens computer. Pe baza lor, reţeaua de circuite găseşte cea mai scurtă şi mai puţin încărcată rută pentru a efectua conexiunile.

                După părerea mea, poate subiectivă, deoarece sunt o împătimită a telefonului, acesta mi se pare una dintre cele mai utile invenţii umane, el aproape anulând distanţele dintre oameni şi asigurând comunicarea din şi către oricare colţ al lumii în doar câteva secunde. Prin intermediul său şi al internetului, cu care se află în strânsă legătură, se comunică veşti foarte importante, se asigură comunicarea între oameni, eficient şi fără risipă de timp şi energie şi pur şi simplu se întreţin relaţiile de prietenie atât de necesare omului, fiinţă socială, pe tot parcursul vieţii.






































Poluarea Sonora


                         Poluarea sonora

               Sunetul este un fenomen fizic care stimuleaza simtul auzului. Sunetul s-a integrat in viata noastra cotidiana incat rareori suntem constienti de toate functiile sale. El ne ofera momente de distractie cand ascultam o simfonie sau cantecul pasarilor. Ne permite sa comunicam cu familia si prietenii nostrii prin intermediul vorbirii. Tot sunetul ne avertizeaza de apropierea unui automobil, ne atrage atentia atuci cand suna telefonul sau bate cineva la usa, sau cand suna sirena unui vapor.

Zgomotul, un sunet nedorit, consista intr-un amestec de multe frecvente diferite intr-un anumit interval; este astfel comparabil cu lumina alba, care consta intr-un amestec de lumini de culori diferite. Zgomote diferite sunt distinse prin diferite distributii ale energiei in mai multe intervale de frecventa.



                   CARACTERISTICILE  SUNETELOR



          Fenomenul care sta la baza producerii sunetelor este vibratia unei surse sonore. Sunetul se propaga sub forma de unde elastice numai in substante (gaze, lichide si solide), dar nu se propaga in vid. El se propaga cu   viteza de 331m/s i aer. Caracteristicile lui sunt:

1       inaltimea (exprimata in frecventa vibratiei);

2       intensitatea (exprimata in energia vibratiei);

Orice sunet simplu, cum ar fi o nota muzicala, poate fi descrisa in totalitate, specificand trei caracteristici perceptive: inaltime, intensitate, si calitate (timbru). Aceste caracteristici corespund exact a trei caracteristici fizice: frecventa, amplitudine, si constitutia armonica, sau respectiv forma undei. Zgomotul este un sunet complex, o mixare de multe diferite frecvente, sau note care nu sunt legate armonic.

         Sunetul se propaga din aproape in aproape sub forma de unde sonore. Propagarea sunetului se face cu viteza constanta, fiecare strat de aer vibrand cu frecventa egala cu cea a sursei sonore.

          Sunetul se mai caracterizeaza in functie de trei factori: durata, frecventa si amplitudinea. Durata se refera pur si simplu la intervalul de timp in care urechea este expusa la un sunet. Frecventa, sau tonalitatea, unui sunet, este exprimata in cicluri pe secunda sau hertzi. Gama de frecvente pentru un auz sanatos si normal este de 20 pana la 20000 de cicluri pe secunda. Amplitudinea, sau intensitatea, unui sunet se masoara in decibeli (dB).



NIVELUL APROXIMATIV DE DECIBELI AL UNOR SUNETE OBISNUITE


Respiratia – 10 dB


Soapta – 20 dB


Conversatia – 60 dB


Traficul la orele de varf – 80 dB


Mixerul de alimentare – 90 dB


Un tren in miscare – 100 dB


Ferastraul cu lant – 110 dB


Un avion in miscare – 120 dB


Zgomotul produs de o pusca – 140 dB


 































         





                                SURSE DE SUNETE SI DE ZGOMOTE



          Sursele de poluare sonora sunt foarte numeroase si diferite. Acestea sunt: - circulatia sau transporturile;

                       - industria;

                       - constructiile si montajele;

                       - comertul;

                       - copiii in trenurile de joaca (tipetele lor inregistrand   70-80 dB);

                       - terenurile sportive si stadioanele (zgomotele provenite din acestea fiind de peste 100 dB);

                       - animalele (cainii, pisicile, pasarile) pot tulbura linistea mai ales noaptea. Latratul unui caine inregistreaza intensitati sonore de 70-80 dB.

          Masurile de combatere a zgomotului se impun ca o necesitate de prim ordin si ele sunt foarte numeroase. Astfel pentru diminuarea zgomotului produs de traficul rutier, perdelele forestiere constituite din arbori si arbusti au capacitatea de a reduce zgomotul cu circa 10 dB.





     ZONE  AFECTATE  DE  POLUAREA  FONICA



          Cele mai poluate orase din Romania din punct de vedere a zgomotului sunt Comarnic, Busteni, Azuga si Valenii de Munte, din cauza traficului rutier greu care tranziteaza centrul civic. In Ploiesti, cele mai afectate zone sunt in Bariera Bucuresti, Piata Hale, intersectia de la Maternitate, Cioceanu si centrul civic.

          Pentru reducerea nivelului de zgomot ar trebui create niste rute ocolitoare in orasele afectate pentru autovehiculelor de peste 3,5 tone. In plus ar trebui amplasata niste perdele din arbori in jurul surselor de zgomot si cartierelor de locuit.



ZGOMOTUL  SI  STAREA  DE  SANATATE



          Pentru a ne imagina modul in care sunetele puternice pot dauna auzului, sa luam urmatorul exemplu. Un raport asupra sigurantei ocupationale compara cilii din urechea interna cu spicele de grau dintr-un lan, iar sunetul care intra in ureche cu vantul. O adiere usoara, sau un sunet incet, va misca varful spicelor de grau fara sa le produca daune. Totusi, daca vantul se intensifica, presiunea exercitata asupra firului de grau va creste. O rafala de vant foarte puternica sau un vant mai slab ce bate continuu pe o perioada indelungata poate provoca graului daune iremediabile sau chiar il poate distruge complet.

          La fel reactioneaza la zgomot si minusculii si delicatii cili din urechea interna. O puternica si neasteptata „rafala” de zgomot poate distruge tesuturile urechii interne, lasand cicatrice care pot duce la pierderea permanenta a auzului. In plus, expunerea indelungata la nivele de zgomot periculoase poate distruge pentru totdeauna delicatii cili. Odata distrusi, ei nu se mai regenereaza. Efectele secundare pot fi tinitusul – tiuitul sau vajaitul in urechi ori in cap.

          Desi ereditarea sau unele accidente neprevazute pod duce la pierderea auzului, putem lua masuri de precautie pentru a ne ocroti pretiosul timt al auzului. Este bine sa cunoastem dinainte posibilele pericole care ne-ar putea cauza probleme de auz. Un audiolog a spus ca „a astepta sa apara o problema inainte de a trece la actiune seamana cu a aplica un ecran solar dupa ce v-ati ars deja”.

          In general, problema o constituie nu atat ce ascultam, cat felul cum ascultam. De exemplu, daca folositi casti stereo, ar fi bine sa reglati aparatul la un volum destul de mic pentru a auzi ceea ce se petrece in jurul vostru. In cazul in care aparatul stereo din masina sau din casa este reglat la un volum atat de mare incat acopera o conversatie purtata pe un ton obisnuit, acest lucru ar putea fi un indiciu ca sunetul este suficient de tare pentru a va afecta auzul. Specialistii avertizeaza ca expunerea timp de doua, trei ore la zgomote de 90 de decibeli poate dauna urechii. Cand va aflati in locuri zgomotoase, sunt recomandate antifoane sau alte mijloace de protejare a auzului.

          Urechea este un mecanism fin, mic si minunat. Cu ajutorul ei putem auzi numeroasele sunete frumoase din lumea inconjuratoare. In mod sigur, acest pretios dar al auzului merita se fie ocrotit!